- 16
- dec.
INFECȚIILE URINARE LA PERSOANELE VÂRSTNICE
Infecţia urinară reprezintă, alături de problemele psihice, o problemă esenţială a bătrânilor.
Această boală este determinată de prezenţa şi multiplicarea germenilor patogeni la orice nivel al tractului urinar.
Frecvenţa crescută a infecţiilor urinare (20 % dintre femei și 10 % dintre bărbați, după 65 de ani) se explică prin cumulul unor FACTORI FAVORIZANŢI SPECIFICI organismelor vârstnice:
– postmenopauza – din cauza deficitului estrogenic;
– scăderea diurezei (de cele mai multe ori datorată unui aport scăzut de lichide, în mod voit);
– scăderea apărării imunitare;
– uropatiile obstructive;
– comorbidități – diabet zaharat (glicozuria este un mediu de cultură prielnic infecțiilor urinare), boala Parkinson;
– deteriorarea cognitivă;
– golirea incompletă a vezicii – vezica neurologică, prolaps uterin sau vezical (mai ales la femeile cu mai multe nașteri naturale sau sarcini multiple), hipertrofie de prostată la bărbat;
– intervenții chirurgicale în sfera pelviană;
– tulburările micţionale;
– incontinența urinară sau fecală;
– cateterism vezical temporar sau permanent;
– imobilizarea la pat.
Urocultura, cu prezența peste 100 000 colonii de germeni / ml de urină, în urina matinală, certifică infecția urinară
TABLOUL CLINIC al infecţiei urinare la bătrâni este mult diferit de cel al adulţilor. Pot fi simptome minore sau nespecifice, uneori mascate de alte simptome generate de comorbidități, întârziind de multe ori stabilirea diagnosticului şi, implicit, aplicarea tratamentului adecvat.
La vârstnici, prezenţa unor tulburări urinare, însoţite sau nu de o stare febrilă, frisoane, sindrom uretrocistic (polachiurie, disurie, tenesme rectale), şi un semn de alterare uşoară a stării generale, nespecifice şi înşelătoare, orientează diagnosticul către o infecţie urinară.
Semne de alterare a stării generale, nespecifice: astenie fizică, alterarea recentă a autonomiei, o stare confuzională uşoară precedând instalarea hipertermiei pot fi expresii ale unei infecţii urinare cu evoluţie torpidă, puţin zgomotoasă.
O febră înaltă (39-40oC), chiar izolată, poate fi datorată unor atingeri parenchimatoase: pielonefrită sau prostatită (mai frecventă la bărbaţii vârstnici).
Infecţia cantonată la vezica urinară nu se însoţeşte niciodată de febră ridicată (rareori poate exista o stare subfebrilă).
Particular, la vârstnici poate apărea febra în cazul bacteriuriilor altfel asimptomatice.
Există multe cazuri în care infecţia urinară se manifestă doar prin semne mentale ce pot însoţi orice infecţie, cazuri care trebuie investigate prin recoltarea şi analiza urinei.
Tulburări micţionale și modificarea aspectului urinei (tulbure, roșiatică sau urât mirositoare), pot fi întâlnite și în cazul prezenței detritusurilor celulare, a cristalelor sau în deshidratare.
De obicei durerea poate fi mascată de alte afecțiuni cronice sau de tratamente pentru patologia preexistentă (antialgice pentru afecțiunile degenerative osteoarticulare sau antispastice pentru afecțiunile cronice digestive).
În funcție de gravitatea infecției, uneori pot apare semne și simptome digestive: greață, vărsături, dureri în abdomenul inferior.
EVOLUŢIA favorabilă sub tratament corect, adecvat, depinde de depistarea şi corectarea factorilor favorizanţi şi predispozanţi cât mai precoce.
Tendinţa la recidivă este frecventă (în proporţii de 50% sau chiar mai mari).
La bolnavii cu obstrucţie urinară boala are tendinţă la cronicizare, dacă staza urinară nu poate fi suprimată.
Foarte grave, cauză a şocului septicotoxic, uneori fatal, pot fi pielonefritele secundare manevrelor instrumentare efectuate pe căile urinare.
În lipsa unui tratament adecvat, progresiunea bolii poate duce la insuficienţă renală după mai mulţi ani de la instalarea infecţiei urinare iniţiale.
La vârstnici tratamentul infecţiei urinare este complex. Se au în vedere toate măsurile pentru profilaxia infecţiei urinare şi a complicaţiilor potenţiale sau favorizante de infecţie urinară (dacă ele sunt deja prezente) precum şi aplicarea unui tratament medicamentos ţintit şi individualizat.
Instituirea unui tratament corect poate reduce riscul complicațiilor și recurențelor pe termen lung.
TRATAMENTUL PROFILACTIC se concretizează în următoarele categorii principale:
- CONTROLUL MEDICAL PERIODIC ȘI UROGENITAL specializat la bătrâni pentru depistarea şi rezolvarea corespunzătoare a obstrucţiilor urinare de diferite etiologii şi cu variate localizări, a afecţiunilor prostatei, ginecopatiilor are o importanţă vitală.
Bătrânii trebuie feriţi de explorări urologice instrumentare. Trebuie să se recurgă la ele numai în caz de forţă majoră.
- DEPISTAREA PERSEVERENTĂ ŞI TRATAMENTUL RIGUROS AL FACTORILOR FAVORIZANŢI GENERALI ŞI LOCALI. Se au în vedere măsurile curative şi profilactice ce se adresează bolilor şi anomaliilor terenului particular al bătrânilor.
- EVITAREA SAU RENUNTAREA CU DESAVARSIRE LA TRATAMENTUL EMPIRIC, de rutină a infecţiei urinare. Este imperioasă o farmacovigilenţă fermă şi activă pentru a preveni o etiopatogenie iatrogenă a infecţiei urinare: polipragmazia, automedicaţia, uzul neraţional şi abuzul cronic de antibiotice, analgezice, alte droguri.
Abaterile farmacologice pot provoca reinfecţii şi/sau dezvoltarea de germeni rezistenţi, fapt ce complică infecţia urinară.
- MASURILE IGIENICO – DIETETICE au valoare deosebită la bătrâni şi vizează următoarele obiective:
- hidratare suficientă şi ritmică per os cu lichide (o bună diureză previne şi limitează evoluţia infecţiei urinare la vârstnici);
- respectarea unui regim sistematic de mişcare şi activitate fizică, în limita capacităţii sale fizice (imobilizarea şi spitalizarea prelungită datorată diverselor cauze favorizează în mod special infecţia urinară);
- asigurarea unei igiene locale foarte strictă (genitourinară, anorectală), inclusiv a actului defecaţiei şi tehnicii folosirii hârtiei igienice;
- asigurarea aportului ritmic cu fibre alimentare, cu multiple roluri la bătrâni, inclusiv în combaterea constipaţiei, care constituie un rezervor inepuizabil în alimentarea infecţiei urinare (circuitul entero-renal).
TRATAMENTUL MEDICAMENTOS al infecţiei urinare, în general, se face cu antibiotice în doze adaptate fiecărui vârstnic.
Alegerea antibioticului (indicat de anibiogramă – urocultură) se va face în funcţie de toleranţă, de eficacitate, având în vedere și eventualele efecte adverse ale acestuia.
La 10 zile de la administrarea ultimei doze de antibiotic se recomandă efectuarea unei uroculturi de control.