IDENTIFICAREA NEVOILOR VÂRSTNICULUI

Medicul, confruntat din ce în ce mai mult, în toate specialităţile, cu un număr crescând de pacienţi în vârstă, trebuie să recunoască la aceştia: particularităţile biologice, psihilogice şi sociale, a patologiei, reactivităţii şi nevoilor specifice de asistenţă şi îngrijiri, probleme a dependenţei şi a soluţiilor oferite de structurile reţelelor medico-sociale existente.

Polipatologia caracteristică geriatriei (media la vârstnicul bolnav se apreciază ca fiind 4-5 boli) implică o solicitare crescută de prestaţii medicale şi îngrijiri, în aproape toate specialităţile medicale; aceasta a determinat, în domeniul asistenţei medicale, apariţia unor probleme particulare privind organizarea şi acordarea asistenţei vârstnicilor, evaluarea, filozofia şi metodica îngrijirilor, formarea profesională.

Transformările fiziologice, inerente procesului de îmbătrânire, influenţează direct sau indirect îngrijirile acordate vârstnicilor în satisfacerea nevoilor fundamentale.

Vârstnicii prezintă anumite particularităţi în ceea ce priveşte patologia, răspunsurile şi adaptarea la boală. Bolile cronice impun evaluarea cu mare atenţie a funcţiilor organismului în curs de îmbătrânire, în vederea stabilirii unei intervenţii individualizate.

Patologiile asociate sunt obstacole fiziologice, psihologice sau de altă natură, care impiedică satisfacerea nevoilor fundamentale.

Bolile sunt mai frecvent intalnite pe masura ce o persoană înaintează în vârstă, sunt mai greu de diagnosticat în comparaţie cu aceleaşi afecţiuni care apar la adulţi sau tineri.

Particularităţile patologiei în cazul vârstnicilor:

1. manifestarea tardivă se referă la faptul că de multe ori bolile sunt diagnosticate în stadii avansate, după o lungă evoluţie. Dar tot datorită fragilităţii bolile se manifestă mai puţin zgomotos şi de aceea sunt diagnosticate tardiv.
2. manifestările pauci-simptomatice sau asimptomatice şi manifestările atipice datorită:
3. a) alterării răspunsurilor adaptative – în sensul reducerii percepţiei dureroase, a răspunsului imun şi a reacţiei la stimuli hipercapnici sau hipoxici;
4. b) scăderii rezervei funcţionale a aparatelor şi sistemelor;
5. c) existenţa polipatologiei concomitente.
6. simptomatologia de debut a bolilor este de multe ori absentă.

La vârstnici pot coexista multiple boli, iar semnele şi simptomele pot fi atribuite mai multora dintre acestea. În plus, nici o singură boală nu domină tabloul clinic şi pot fi întâlnite mai multe simptome fără ca nici unul să fie dominant. Pe de altă parte, dacă este prezent un simptom dominant, acesta poate să nu fie atribuit bolii celei mai importante sau celei care este cea mai evidentă clinic. Datorită acestor aspecte, o afectare a unui organ sau sistem poate precipita decompensarea altui organ sau sistem care era mai fragil la momentul instalării bolii.

Deci, boala se poate manifesta la nivelul locului de minimă rezistenţă, desi aparatul sau sistemul afectat este altul. Evaluarea se cere a fi globală ţinând cont că la la vârstnic, aspectele fizice, psihice şi sociale se află în interrelaţii strânse şi condiţionează atât geneza cât şi efectele tratamentului.

Îngrijirile în geriatrie au în vederea în primul rând combaterea dependenţei şi reautonomizarea, decât vindecarea propiu-zisă.

Diagnosticul la vârstnic trebuie să fie pluridimensional situându-l în ansamblul dinamic al laturilor sale, ca om total, într-un anumit context social. În mod schematic, diagnosticul este

– CLINIC (stabileşte caracteristica patologică a subiectului, de obicei de polipatologie şi comorbiditate)

– GERONTOLOGIC (precizează vârsta biologică, tipul de îmbătrânire, ritmul îmbătrânirii)

– SOCIAL (va preciza nivelul integrării sociale, cooperanţa, gradul de dependenţă, necesarul de ocrotire şi protecţie)

– INFIRMIER – nursing – defineşte nevoile subiectului şi pachetul de îngrijiri, diagnostic ce revine asistentului medical.